Criza

Leul moldovenesc a pierdut 22% din valoare. Inflația în R. Moldova a ajuns la cote record

Inflația anuală a trecut de 22 la sută în Republica Moldova; Cel mai mult s-au scumpit produsele alimentare și carburanții. Federația Rusă care este lovită de mii de sancțiuni, a avut o inflație mai mică de doar 16%.

Prețurile medii de consum, în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021, au crescut cu 22,16%, inclusiv la produse alimentare cu 27,04%, mărfuri nealimentare cu 17,99% și servicii prestate populaţiei cu 21,35%, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

Ce este inflația?

Inflația este un fenomen specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflați în circulație ca urmare fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor.

În martie faţă de luna februarie, au crescut preţurile, în particular, la următoarele produse alimentare: sare alimentară – cu 42,5%, unt – cu 15,1%, crupe – cu 14,3%, orez – cu 13,1%, margarină şi alte grăsimi vegetale – cu 12,9%, cartofi – cu 11,4%, făină de grâu și porumb – cu 11,0% și, respectiv, cu 9,2%, pâine din făină de secară – cu 7,1%, fructe proaspete – cu 6,2% (inclusiv la fructe exotice – cu 11,8%, fructe sămânțoase – cu 5,8%), ulei vegetal – cu 5,7%, paste făinoase – cu 5,3%, legume – cu 5,0%, bere – cu 4,6%, lapte şi produse lactate – cu 4,0%, ceai – cu 3,8%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 3,4% (inclusiv la carne de pasăre – cu 6,0%, carne de vită – cu 3,0%, carne de porc – cu 1,5%), peşte şi conserve din peşte – cu 3,4% (inclusiv la pește proaspăt – cu 3,8%, conserve din pește – cu 3,6%, pește congelat – cu 3,3%), cafea naturală boabe şi măcinată și cafea solubilă – cu 3,0% și, respectiv, cu 2,1%, pâine din făină de grâu – cu 2,7%, țigări – cu 2,4%.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate reduceri de preţ la ouă de găină – cu 5,3%.

La mărfurile nealimentare, în luna martie 2022 față de februarie 2022 au fost înregistrate creșteri mai semnificative de preț la: gaz lichefiat – cu 18,2%, carburanți – cu 14,9% (inclusiv la motorină – cu 22,1%, benzină – cu 11,4%), cărbune de pământ – cu 10,7%, brichete și peleți din biomasă – cu 9,8%, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței – cu 6,6%, lemne pentru foc – cu 5,6%, piese de schimb şi accesorii pentru transport personal – cu 3,7%, mobilă – cu 3,3%, unelte mici şi accesorii diverse – cu 2,8%, articole textile de uz gospodăresc – 2,6%, aparate de uz casnic de capacitate mare, electrice și neelectrice – cu 2,4%.

Pentru serviciile prestate populaţiei, în luna martie 2022 faţă de luna februarie 2022 au fost înregistrate creșteri de preț cu 3,8%, inclusiv la: serviciile de transport de persoane în trafic raional, interraional și internațional – cu 34,8%, serviciile pentru întreținerea copiilor în creșe și grădinițe – cu 14,6%, cursurile de instruire pentru obținerea permisului de conducere – cu 12,4%, serviciile casnice şi gospodăreşti – cu 8,8%, serviciile de reparare a mobilei și articolelor de mobilier – cu 8,1%, serviciile de întreținere și reparare a echipamentelor de transport personal – cu 6,7%, serviciile culturale – cu 5,2%, serviciile stomatologice – cu 4,1%, serviciile de alimentație publică – cu 4%, serviciile saloanelor de coafură şi estetică corporală – cu 3,6%, serviciile transportului rutier urban de călători – 3,2%, serviciile transportului de pasageri cu taxiul – cu 2,7%, servicii pentru întreţinerea şi repararea locuinţei – cu 1,7%.

Inflația în luna martie 2022 cumulativ, de la începutul anului (faţă de decembrie 2021) a constituit 9,15%, fiind influenţată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 11,48%, la mărfurile nealimentare – cu 7,81%, precum și de majorarea prețurilor (tarifelor) medii la serviciile prestate populației – cu 7,86% (informativ: în martie 2021 faţă de decembrie 2020 rata inflației a constituit 1,80%).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *