Liberal-democrații și Leancă exclud un vot comun cu cei 14 foști comuniști
Potrivit lui Ghimpu, PL va insista în continuare pe votarea unui Guvern de către formațiunile care au făcut parte din Alianța pentru Interare Europeană: PL, PLDM, PD și cei plecați din PLDM.
„Cei care au plecat, tot comuniști au rămas. Cu toate divergențele, eu vreau că anume noi, aceste 3 fracțiuni, putem să ducem la bun sfârșit reformele, îmbunătățirea relațiilor cu partenerii externi, restabilirea încrederii cetățenilor. Așa cum suntem – am votat niște legi, am votat reforme. Dar să te pornești la drum cu unii care spun una, dar fac alta, cred că nu e corect”, a menționat Ghimpu după consultările de ieri cu șeful statului.
Vicepreședintele PLDM, Valeriu Streleț, a fost categoric în ceea ce privește susținerea unui Guvern sau crearea unei majorități cu cei 14. „Nu vom vota un candidat cu acei comuniști, în nici un caz”, a răspuns scurt Streleț.
Și reprezentantul deputaților neafiliați, Iurie Leancă, a fost mai categoric în declarațiile sale. „Nu exclud că noi ne vom da de o parte, să nu fim participanți ai unui proces dramatic. Vom aștepta să vedem dacă se creează Coaliția și decizia o vom lua la ședința Biroului”, a specificat Leancă.
Între timp, democrații și cei 14 deputați plecați din PCRM poartă negocieri în privința formării unei platforme parlamentare comune. Aceasta va fi una de orientare social-democrată și va presupune vot în comun și susținere reciprocă între cele două grupuri parlamentare.
Amintim, că ieri președintele țării l-a desemnat în calitate de candidat la funcția de premier – pe fostul prim-ministru Ion Sturza. Democrații, însă, au spus că refuză să se întâlnească cu Sturza și nu vor susține echipa propusă de el. Același lucru, ulterior, l-a spus și Artur Reșetnicov, un lider al deputaților plecați din PCRM.
sursa: politik.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!