Externe

Libia: Consiliul de Securitate denunță două atentate sinucigașe

*Sprijin unanim al UE pentru guvernul de uniune națională din Libia (Mogherini)

Într-o declarație unanimă, Consiliul a calificat ca un "act de ură" un atentat sinucigaș comis cu un camion capcană în centrul de pregătire a poliției de la Zliten (170 de kilometri est de Tripoli) care a făcut joi peste 50 de morți.

A fost cel mai sângeros atentat de la răsturnarea de la putere a regimului condus de Muammar Gaddafi în 2011.

Consiliul a mai denunțat "recentul atac contra unor instalații petroliere libiene revendicat de o grupare care a depus jurământ de credință SI".

În acest atentat sinucigaș și-au pierdut viața joi șase persoane, printre care un bebeluș, la un punct de control în orașul petrolier Ras Lanuf (est).

Consiliul "a îndemnat toate părțile prezente în Libia să coopereze pentru a lupta contra amenințării grupărilor teroriste transnaționale (…) aplicând de urgență acordul politic" care prevede formarea unui guvern de uniune națională.

Acest acord a fost semnat sub egida ONU la 17 decembrie de membri ai celor două parlamente rivale. El trebuie adoptat înainte de 17 ianuarie, însă întâmpină numeroase obstacole, în special pentru a-i convinge pe cei care i se opun în fiecare tabără.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, s-a întâlnit vineri la Tunis cu premierul libian desemnat, Fayez el-Sarraj, în cadrul eforturilor pentru accelerarea instalării unui guvern de uniune națională.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *