Liderii protestatarilor, în discuţii cu oficialii UE
Aceştia menţionează că guvernarea continuă să mintă partenerii europeni şi declară că e dispusă să dialogheze cu opoziţia, pe când de fapt o ignoră.
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor, a spus după întrevedere, că le-a declarat partenerilor europeni precum că socialiştii au înaintat în Parlament toate iniţiativele legislative care reies din cerinţele Forumului civic. „Le-am expus că sunt 3 scenarii. Primul scenariu prevede că oligarhii fac reforme şi partenerii le dau bani, ceea ce nu se va întâmpla, deoarece oligarhii nu vor face reforme, ei acum le mimează. Al doilea scenariu prevede că cei de la guvernare mimează reforme şi UE închide ochii, şi îi susţine. Dar i-am preîntâmpinat că dacă fac asta să nu se mire că integrarea europeană va fi compromisă total. Şi al treilea scenariu îl reprezintă alegerile anticipate pe care noi le dorim concomitent cu alegerile directe ale preşedintelui”, a subliniat politicianul.
Renato Usatîi, preşedintele Partidului politic „Partidul Nostru”, a spus că oficialii europeni sunt informaţi precum că actuala guvernare ar vrea să vorbească cu opoziţia, dar că aceasta nu vrea. „Şi am înţeles că aşa cum au fost minţiţi partenerii externi până acum, tot aşa sunt minţiţi mai departe. Noi le-am spus că reformele vor fi implementate numai după ce vor avea loc alegeri anticipate. Astăzi guvernarea îşi bate joc de noi, tot aşa vom reacţiona şi noi în raport cu ei”, a menţionat liderul PPPN.
Andrei Năstase, preşedintele Partidului politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”, a declarat că oficialii europeni încearcă să creeze un dialog dintre guvernare şi opoziţie. „Le-am spus că dialogul a fost profanat anume de cei de la guvernare, deoarece la toate chemările noastre nu s-a răspuns. Mai mult decât atât, tentativa de a discuta cu societatea civilă a avut două rezultate – guvernarea a ales să vorbească doar cu ONG-urile şi a încercat să corupă aceste ONG-uri. Au spus că opoziţia e vinovată de criza economică şi de criza politică. A mai rămas să spună că opoziţia a furat miliardul”, a încheiat politicianul.
Maia Sandu, lidera proiectului politic „Partidul Acţiune şi Solidaritate”, nu a făcut declaraţii pentru jurnalişti.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!