CSI / RusiaMoldova

Liderul pro-rus din Donețk spune că Rusia trebuie să lanseze următoarea fază a operațiunii militare, inclusiv și în Transnistria

Marți, liderul pro-rus din regiunea separatistă ucraineană Donețk a declarat că Moscova ar trebui să lanseze următoarea etapă a campaniei sale militare în Ucraina, după ce va ajunge la frontierele regiunii, informează Reuters. Această nouă etapă ar include și Transnistria, scrie Digi24.ro.

Pușilin a declarat în cadrul unui talk show rusesc difuzat online că următoarea fază a intervenției militare a Rusiei este crucială în urma incidentelor de securitate din afara regiunii.

Totodată, acesta a vorbit și despre exploziile care au avut loc luni în regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, la granița cu Ucraina, precum și despre acuzațiile rușilor cu privire la bombardarea unor regiuni de la graniță.

„Ritmul în care operațiunea (militară) ajunge la granițele noastre este important pentru noi pentru a lansa următoarea sa fază, care este necesară după ceea ce am văzut în regiunile de frontieră cu Transnistria și Rusia”, a declarat Pușilin, citat de agenția de presă RIA.

În ultimele două zile, în Transnistria au avut loc mai multe explozii. După exploziile de luni de la așa-zisul Minister al Securităţii de Stat din Tiraspol, marți au avut loc alte două explozii în orașul Maiak din regiunea Grigoriopol, la două turnuri radio-tv.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a convocat CSS pentru ora 13.00, după incidentele din regiunea separatistă. 

Guvernul Republicii Moldova a transmis luni seară că obiectivul urmărit de atacul cu lansator de grenade asupra clădirii așa-zisului minister al securității din Transnistria „ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *