CSI / Rusia

Liderul tătarilor din Crimeea are acces INTERZIS în peninsulă. A fost “blocat” într-un post de frontieră

Ciubarov, preşedintele Medjlis, Adunarea acestei comunităţi musulmane, a declarat pentru AFP că a fost "blocat" sâmbătă într-un post de frontieră, în timp ce încerca să revină din Ucraina în Crimeea, şi că i-a fost înmânat un document prin care i se interzice să pătrundă pe teritoriul rusesc până în 2019.

În aprilie, predecesorul său la conducerea Adunării, liderul Mustafa Djemilev, a primit şi el un ordin prin care i se interzicea intrarea pe teritoriul rusesc pentru o perioadă de cinci ani.

"Am sentimentul că un întreg stat mi-a declarat război. Mi-a interzis să intru în partia mea", a declarat Ciubarov duminică pentru AFP. Însă "aceasta este doar o mică parte din nedreptatea enormă care are loc în prezent în Crimeea", a adăugat el.

Reamintim că, Moscova a anexat în martie Peninsula ucraineană Crimeea, în urma unui referendum contestat, la finalul căruia 97% dintre votanţi au ales asocierea cu Rusia, potrivit Kremlinului. Cei aproximativ 300.000 de tătari din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12% din populaţia peninsulei, au boicotat votul şi afirmă că se confruntă cu dificultăţi de la instalarea autorităţilor ruseşti.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *