LIGA 1: Pandurii Târgu Jiu – “furaţi” de arbitri
Ultima partidă a etapei ordinare a Ligii 1 s-a disputat în Giuleşti, dintre Rapid şi Pandurii Târgu Jiu, “feroviarii” fiind o candidată certă la titlul în actualul sezon. Deschiderea tabelei a avut loc la doar opt minute de la începutul meciului, atunci când Cassio a marcat pentru Rapid. Oaspeţii nu au fost descurajaţi de acest moment neplăcut şi, peste doar zece minute, reuşesc egalarea, marcator fiind Claudiu Voiculeţ.
În continuare, cele două formaţii s-au întrecut în ocazii dar tabela a rămas intactă până la mijlocul mitanului secund. Iniţial, gorjenilor nu li s-a acordat un penalty clar, iar în ultimele zece minute, centralul Bogdan Velicu şi asistentul său de pe tuşă au anulat Pandurilor două goluri absolute regulamentare, ambele pe motiv de offside neconfirmat de reluările TV. În minutul 82, balonul a fost introdus în poartă de Stromajer, iar cu un minut până la final a înscris Vranjkovici.
Astăzi dimineaţă, preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a declarat pentru sport.ro că „patronul giuleştenilor, George Copos mi-a spus că a fost jaf şi o să dea un comunicat prin care va propune rejucarea meciului. Îi mulţumesc, dar partida nu se mai poate juca odată. Luni i-am prins pe rapidişti într-un moment în care îi puteam învinge”.
După etapa a 13-a, Oţelul Galaţi continuă să fie lider al clasamentului în Liga 1, cu 29 de puncte acumulate. Ea este urmată, la o diferenţă de patru puncte, de către Rapid şi FC Timişoara.