Literatura contemporană – o problemă în învățământ

Cei de la știrile PRO TV s-au întrecut în neatenție, fiindcă nici măcar nu au putut scrie numele poetului Nicolae Prelipceanu, anunțând cu litere de o șchioapă poemul lui Nicolae „Prelipceanutu”. La așa televiziune, reacții pe măsură.

Marea problemă a acestor (false) scandaluri e de fapt consecința unui sistem de învățământ defectuos. Cunoașterea literaturii contemporane e în sarcina profesorilor de limbă și literatură română. Dacă elevii nu înțeleg un astfel de text, vina e la profesori. Pentru că nu se poate să obții diploma de Bacalaureat fără să știi cum arată poezia (sau proza) contemporană.

Chiar dacă nu ar exista în programă poeți contemporani, ar trebui ca ei să se regăsească măcar în listele de lecturi. Pentru că nu e obligatoriu să îl citești la clasă pe Nicolae Prelipceanu, dar ar trebui ca elevii să citească de-a lungul anului câțiva poeți. Atunci n-ar mai apărea această uimire în rândurile tinerilor.

Am văzut mulți elevi care s-au plâns de subiect, dar și mulți care s-au arătat entuziasmați. Și atunci revin la ceea ce am spus. Problema e a profesorilor. Ei sunt datori să îi conecteze pe elevi la starea curentă a materiei pe care o predau. Cât despre „cât de mult mi-a plăcut poezia” – discuția e falsă și sterilă. Un subiect de examen nu poate provoca plăcere tuturor candidaților.

Nici mie nu mi-a părut bine că la examenul de Bacalaureat, la istorie, a trebuit să scriu un eseu cu titlul „Formarea și evoluția Partidului Conservator”. Dar nu pot să spun că subiectul a fost deplasat. Doar pentru mine, fiindcă îmi plăceau mai mult voievozii. M-aș fi bucurat să scriu despre Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare. Și, desigur, n-am avut o notă excelentă după eseul legat de Partidul Conservator. Însă nu am putut da vina pe altcineva.

Că ne plac clasicii e foarte bine, sper că îi și citim, dar asta nu ne absolvă de obligația ca la materiile studiate să fim la curent și cu starea actuală de lucruri. Iar la nevoie, să o demonstrăm la examene.