Actualitate

Lituania rămâne în continuare un partener de încredere pentru R. Moldova. Vom primi suport pentru avansarea pe drumul european

Premierul Pavel Filip a remarcat relațiile foarte bune dintre cele două țări, apreciind în mod special implicarea Lituaniei în implementarea reformelor interne şi în realizarea agendei europene a Republicii Moldova. Șeful Executivului de la Chișinău a menționat importanța acestui sprijin, inclusiv în ajunul Consiliului de Asociere Republica Moldova-UE, care va avea loc pe 3 mai, la Bruxelles.

„Avem nevoie de asemenea prieteni ca Lituania în UE, care cunosc bine realitățile din Moldova. Apreciem faptul că Lituania este un avocat puternic al țărilor asociate care își văd viitorul în UE și susține ideea acordării unei perspective europene clare țărilor asociate la Parteneriatul Estic”, a spus Pavel Filip.

Premierul Saulius Skvernelis a dat asigurări că Lituania va acorda tot sprijinul pentru parcursul european al țării noastre. „Înțelegem provocările cu care vă confruntați și costul reformelor care se fac nu de dragul UE, ci pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru apropierea standardelor de viață ale populației țării de cele europene”, a declarat șeful Executivului de la Vilnius.

Cei doi premieri s-au pronunțat pentru reluarea ședințelor Comisiei interguvernamentale moldo-lituaniene pentru integrare europeană, care este o platformă bună pentru discuții și schimb de experiență. Pavel Filip a exprimat recunoștință și pentru expertiza oferită de cei cinci consilieri UE de nivel înalt din Lituania în domenii-cheie, precum siguranța alimentară, sănătatea, sistemul bancar, combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și politici de angajare.

O colaborare excelentă se atestă pe dimensiunile afaceri interne și apărare. O demonstrează asistența lituaniană în domeniul gestionării situaţiilor de criză, inclusiv donarea a 10 autospeciale. La fel de valoroasă este și contribuția Lituaniei la deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, dar și posibilitatea oferită militarilor moldoveni de a studia la instituțiile de profil din Lituania. Până în prezent, 80 de militari moldoveni au beneficiat de astfel de instruiri.

Pavel Filip a mulțumit, de asemenea, pentru faptul că Republica Moldova se află în lista celor șapte state prioritare care beneficiază de asistenţă pentru dezvoltare din partea Lituaniei. Anual, statul lituanian oferă asistență de 100 de mii de euro pentru diverse proiecte bilaterale.

Un subiect aparte al discuţiilor au fost provocările la adresa securităţii regionale şi procesul de reglementare transnistreană. Lituania a reconfirmat poziţia fermă de susţinere a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, apreciind progresele obținute de autoritățile de la Chișinău pe această dimensiune.

Cei doi premieri au analizat şi posibilităţile de sporire a schimburilor comerciale dintre state, care anul trecut au atins 21,5 milioane de dolari, potențialul fiind mult mai mare. La finalul întrevederii, Saulius Skvernelis l-a invitat pe Pavel Filip să efectueze o vizită la Vilnius.

Între Moldova și Lituania sunt semnate 49 de acorduri de colaborare în diverse domenii. 

Sursa: politics.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *