Actualitate

LIVE: Marșul ReUnirii la Chișinău: „2018 este anul reunirii R. Moldova cu România”

Pe data de 24 aprilie este planificată prima ședință a Sfatului Țării 2.

(UPDATE 15:20) Constantin Codreanu a mulțumi forțelor de ordine că au fost alături de unioniști în această zi. Aici partea oficială a luat sfârșit iar oamenii au fost invitați la partea artistică.

(UPDATE 15:10)  Ansamblul „Geto-Dacii” au urcat pe scenă.

(UPDATE 14:55) Anatol Ursu a mulțumit celor care au parcurs acest marș și au cerul Unirea. 
 Ricky Ardezianu a urcat pe scenă și va intepreta câteva piese românești.

(UPDATE 14:42) Participanții la miting au ajuns în scuarul Gării Feroviare. 

(UPDATE 14:20)  Reporterul TIMPUL, Ana Gherciu care participă în aceste momente la marș confirmă că numărul celor veniți la manifestație este unul foarte mare. Organizatorii au anunțat că la marș participă 50 de mii de oameni.

Oamenii scandează „Jos hotarul de la Prut”, „Basarabia e România”, „România nu a avut graniță la Prut”.


(UPDATE 14:15) 
Polițiștii au primit a doua alertă cu bombă. De această dată, potrivit denunțătorului, bomba a fost plasată în scuarul Gării Feroviare.

(UPDATE 14:05)
La eveniment participă persoane de diferite vârste venite din diferite colțuri a țării și din România.

 



(UPDATE 13:50) 
Oamenii veniți la marșul ReUnirii au început deplasarea pe bulevardul central al capitalei până la Gara Feroviară. Participanții au pancarte cu mesajul Unirii și drapele. Aceștia scandează „Unire”,  „Chișinău și București două inimi românești”.

(UPDATE 13:40)
Constantin Codreanu a dat citire Proclamației de constituire a Sfatului Țării 2.

La fel a fost citită de Nicolae Dabija declarația de reunire. Oamenii scandează „Trăiască, trăiască, trăiască și-n florească Moldova, Ardealul și Țara Românească”!


(UPDATE 13:25)
Evenimentul a început cu rugăciunea „Tatăl Nostru” și o binecuvântare din partea fețelor religioase. Organizatorii au anunțat că la marș au venit 50 de mii de oameni din țară și din România. 

Tot mai multe forte de ordine înconjoară scuarul pentru a asigura ordinea în timpul marșului, comunică Ana Gherciu, reporterul TIMPUL care se află la fața locului.

(Știre inițială) Evenimentul a început la ora 13:00 de la scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu.

Tot astăzi a fost lansat ”Sfatul Țării 2”, un for reprezentativ care va reuni delegați din toate localitățile Republicii Moldova, reprezentanți ai diasporei și invitați din România. La congres a fost votată în unanim proclamația de reUnire

În scuarul teatrulu răsună cântece românești.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *