Locuitorii din Râbnița se PLÂNG de NEREGULI în transportului de pasageri
Despre aceasta s-a vorbit în cadrul unei şedinţe organizate pe marginea plîngerilor parvenite de la populaţie, transmite MOLDPRES cu referire la surse locale.
Potrivit unui comunicat, în ultimele două luni, autobuzele care circulă pe rute dintre oraşul şi satele raionului Rîbniţa au încălcat în repetate rînduri orarul de circulaţie. „Sînt tot mai frecvente reclamaţiile sătenilor referitor la calitatea deservirii, nerespectarea itinerarului, alte încălcări în activitatea întreprinderii transportatoare”, se arată în comunicatul autorităţilor de la Rîbniţa.
Pe de altă parte, transportatorul susţine că această situaţie s-a creat din cauza problemelor de ordin economic ale întreprinderii, iar bugetul autoproclamatei rmn nu a compensat cheltuielile pentru călătoriile categoriilor sociale care beneficiază de înlesniri şi facilităţi. „Datoriile bugetare se estimează în prezent la 2,2 milioane de ruble rmn (circa 200 de mii de dolari). Nu putem investi în dezvoltarea întreprinderii, iar 50 de unităţi de transport se află la reparaţie. Pentru cheltuielile curente avem nevoie de aproape un milion de ruble rmn (aproximativ 100 de mii de dolari)”, afirmă conducerea agentului economic, care propune achitarea datoriilor sub formă de carburanţi.
În acelaşi timp, structurile de profil de la Tiraspol au menţionat că sursele planificate în buget nu acoperă cheltuielile reale ale întreprinderii transportatoare de pasageri. În opinia acestora, cauza ar fi că pensionarii folosesc de cîteva ori pe zi dreptul de a circula gratis la Rîbniţa. Totodată, achitînd deplasarea, locuitorii satelor din raion nu cer de la şofer bilete, ceea ce creează premise pentru reducerea veniturilor întreprinderii.
Potrivit asociaţiei transportatorilor şi drumarilor din stînga Nistrului, cu probleme similare se confruntă şi alte companii din regiune. Conform organizaţiei, o soluţie ar fi introducerea unei norme sociale ce ar prevedea călătorii gratuite doar într-o direcţie sau în anumite zile ale săptămînii.
Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!