CSI / Rusia

Londra: Problema cu ruşii este că în timp ce discutăm, ei continuă bombardamentele

„Este o sursă de tristeţe pentru mine faptul că tot ceea ce noi facem este subminat de ruşi. Ruşii spun haideți să discutăm, şi apoi discutăm, discutăm şi discutăm. Problema cu ruşii este că în timp ce discutăm, ei continuă bombardamentele, şi sprijină regimul lui Assad„ a spus Hammond.

Ministrul a menţionat că, în timpul discuţiilor, ruşii spun că vor să distrugă ISIS, dar pe teren se constată că bombardează poziţii ale opoziţiei moderate.

„Mai puţin de 30% din atacurile ruseşti sunt îndreptate împotriva ISIS. Intervenţiile lor întăresc pe alocuri ISIS – adică ei fac ceva complet opus a ceea ce declara că doresc să realizeze”, a spus ministrul.

În acelaşi timp, Hammond a recunoscut că îi este greu să înţeleagă ce intenţii are Kremlinul cu regimul lui Assad.

„Nu avem nicio idee despre ce fel de joc urmăreşte Kremlinul. Nu ştim ce se întâmplă în capul lui Putin”- a adăugat el. 

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *