Sport

Lotul naţional olimpic a preluat Drapelul Republicii Moldova

Sportivii din lotul naţional olimpic au făcut ieri o scurtă pauză în pregătirile intense şi s-au adunat la sediul Guvernului pentru a participa la ceremonia de primire a drapelului naţional din mâinile prim-ministrului Vlad Filat. La eveniment au participat de asemenea antrenori şi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniu. „E o performanţă că faceţi parte din lotul olimpic al ţării. Vă rog să faceţi în aşa fel încât să auzim de mai multe ori Imnul de stat al R. Moldova”, a declarat premierul, precizând că va veni şi el la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra.

Lotul naţional olimpic al R. Moldova este format din 22 de sportivi care vor participa la nouă probe (lupte libere, judo, box, atletism, haltere, tir, maraton, nataţie şi ciclism). Jumătate din ei au plecat deja la Londra pentru a se pregăti pentru primele probe.

Ministrul Tineretului şi Sportului Ion Cebanu a îndemnat cetăţenii să susţină sportivii noştri. „Îi îndemn pe cetăţenii R. Moldova să ţină pumnii pentru echipa noastră. Sportivii au demonstrat nu o dată că pot să ne reprezinte frumos la competiţii internaţionale. Acum este important să le inspirăm curaj şi încredere”, a menţionat ministrul.

Orice sportiv moldovean care va cuceri aurul olimpic va beneficia de un premiu din partea Guvernului în valoare de 100 mii de euro. Pentru deţinătorii medaliilor de argint vor fi oferite prime de 90 mii de euro, iar pentru medalia de bronz – 70 mii de euro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *