Lovitura pentru Maria Sharapova: Porsche și Nike au întrerupt colaborarea cu fostul lider din tenisul mondial
Nike, producătorul de echipament sportiv, a fost primul nume mare ca a anunțat că va încheia colaborarea cu Maria. Mișcarea nu este neapărat una surprinzătoare, însă a stârnit și un val de antipatie pe rețelele de socializare. Concernul american este criticat că a renunțat la Sharapova, dar nu a făcut același lucru și cu alți sportivi importanți. Nika a rămas alături de sprinterul Justin Gatlin, chiar daca a fost prins dopat și alături de Tiger Woods, jucător de golf implicat într-un scandal după ce și-a înșelat soția cu mai multe femei.
În 2010, Nike încheiase o înțelegere cu Maria, valabilă pentru opt ani, cu o valoare totala de 70 de milioane de dolari. În noua lumină a evenimentelor, rusoaica va pierde aproximativ 20 de milioane de dolari.
Tag Heuer, firma elvețiana producătoare de ceasuri, a anunțat că nu vrea să se mai asocieze cu numele Maria Sharapova, după incidentul de ieri. „Am fost în discuții avansate pentru prelungirea contractului, însă în condițiile actuale nu mai poate fi vorba de așa ceva”, au precizat oficialii celor de la Tag Heuer.
Ultimul nume mare (cel puțin până în acest moment) care a rupt colaborarea cu Maria este Porsche. Producătorul german de automobile o avea pe Sharapova drept imagine, rusoaica fiind văzuta în multe momente pozând sau filmând in mașinile produse de Porsche.
În anul 2015, Maria Sharapova a fost sportiva care a câștigat cei mai mulți bani, deși nu a reușit să câștige vreun turneu de Grand Slam. Din victoriile din tenis, sportiva a adunat aproximativ șapte milioane de dolari, iar restul până au venit de la sponsori și din vânzarea produselor „Sugarpova” – marca proprie de dulciuri. Sportiva are o avere estimata la peste 200 de milioane de dolari.
Pe lângă toți sponsorii care i-au viraj sume importante în conturi, Maria Sharapova a mai dezvoltat și câteva afaceri pe cont propriu. În 2012 a lansat brandul de acadele „Sugarpova”. Conform Forbes, ea vânduse după numai primele șase luni peste 30.000 de bucăți. În această perioada, Maria vinde peste cinci milioane de bucăți, în 30 de țări, cu 12 arome diferite. De asemenea, Maria se mai poate lauda cu un brand de haine și cu unul de bijuterii.
Născută în 1987, Maria a plecat împreuna cu tatăl sau în SUA pe când fostul lider mondial avea 7 ani. A fost remarcata de Nick Bollettieri, cel care a format-o la academia sa de tenis.
În mod normal, un sportiv aflat în cazul Mariei primește o suspendare de doi ani de zile, informează CNN.
„Am făcut o mare greșeală”, a spus Maria, adăugând ca nu s-a dopat ci a luat un medicament pentru a lupta împotriva diabetului zaharat, medicament care conține Meldonium și pe care-l ia din 2006, dar care a fost introdus pe lista substanțelor interzise abia la sfârșitul lunii decembrie anul trecut.
Sursa: hotnews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!