Lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni stagnează din cauza standardelor sovietice aplicate de Republica Moldova
Leancă menționează pentru RFI că în prezent există probleme la construcția gazoductului Iași-Ungheni, pentru că se aplică standarde sovietice, ceea ce afectează proiectarea.
"Ar trebui să aplicăm standarde europene, așa cum ne-am propus, dacă tot ne integrăm în Uniunea Europeană. Colegii mă asigură că noi am putea să finalizăm până în martie. Concomitent, discutăm despre problemele care țin de administrarea acestui gazoduct, termenii de livrare a gazelor. Locuitorii din satele raioanelor Ungheni și Nisporeni vor avea gaze de la noua conductă. Am mai vorbit încă o dată despre studiul de fezabilitate pe celelalte componente care ne vor permite ca în doi-trei ani să avem potențial de a importa gaze în cantități mai mari din vest și respectiv din est avem această infrastructură, această logistică. Să avem doi vânzători și să avem capacități mai bune de negociere", a declarat premierul Leancă.
În alt context, prim-ministrul moldovean s-a referit și la subiectul abordat tot mai des peste Prut, unirea Republicii Moldova cu România. Întrebat dacă recentele declarații ale lui Traian Băsescu, potrivit cărora viitorul proiect de țară este întregirea țării, ar putea dăuna apropierii Republicii Moldova de UE, Leancă a spus: "Declarațiile lui Băsescu nu văd cum ar putea afecta. Avem o relație matură cu Comisia Europeană, cu Uniunea Europeană, cu țările membre. De altfel, domnul Băsescu a făcut suficient pentru a ne susține pe noi în acest proces de integrare europeană.
Doar aceste declarații legate de unire sunt mai puțin fericite. Avem nevoie acum de mesaje care consolidează societatea noastră. Acest mesaj, această idee națională este integrarea europeană care nu înseamnă pierderea suveranității Republicii Moldova", a subliniat prim-ministrul Iurie Leancă.
sursa: rfi.ro