Lukaşenko a eliberat din închisoare şase opozanţi înainte de alegeri

Printre adversarii politici eliberaţi se numără şi Mikola Statkevici, un fost candidat la preşedinţie aflat în închisoare din 2010. Soţia acestuia a confirmat pentru AFP că a fost pus în libertate şi că urma să sosească sâmbătă seara la Minsk.
Decizia surpriză de eliberare a celor şase deţinuţi politici are loc în condiţiile în care Lukaşenko, la putere din 1994, doreşte să obţină cel de-al cincilea mandat în fruntea ţării în alegerile stabilite pentru 11 octombrie.
Lukaşenko este considerat de mulţi observatori şi apărători ai drepturilor omului ca fiind un lider autoritar care nu respectă libertăţile în ţara sa. Preşedintele, în vârstă de 60 de ani, a obţinut cel de-al patrulea mandat în 2010, într-un scrutin marcat de reprimarea violentă a opoziţiei care a denunţat fraude în alegeri.
Mikola Statkevici, acum în vârstă de 58 de ani, a fost unul dintre rivalii lui Lukaşenko la ultimele alegeri, obţinând doar 1% din voturi.
sursa: agerpres.ro