Externe

Lukașenko introduce pedeapsa cu moartea pentru „tentativă de act terorist”. Numeroși opozanți sunt vizați de aceste acuzații

Belarus a introdus pedeapsa cu moartea pentru pregătirea de atentat sau „tentativă de act terorist”, potrivit unui decret publicat miercuri, citat de agenţiile de presă ruse, acuzaţii care vizează numeroşi militanţi ai opoziţiei, printre care lidera opoziţiei aflată în exil, Svetlana Tihanovskaia, scrie Digi24.ro.

„Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat legea ce prevede posibilitatea pedepsei cu moartea pentru o tentativă de act terorist”, potrivit agenţiei RIA Novosti, în condiţiile în care până acum doar cei care au comis un astfel de act erau pasibili de execuţie, scrie AFP, citată de Agerpres.

Potrivit agenţiei de presă Interfax, textul relevă că nicio „pregătire sau tentativă” de crimă nu este posibilă de pedeapsa cu moartea, exceptând cele calificate drept „teroriste”.

Numeroși militanți ai opoziției sunt acuzați de „tentativă de act terorist”

După ampla mişcare de contestare din 2020 împotriva realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, numeroşi opozanţi au fost inculpaţi şi arestaţi pentru tentativă sau pregătire de act terorist.

În martie 2021, Parchetul belarus a anunţat că lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, constrânsă la exil în 2020 în urma reprimării mişcării de contestare, face ea însăşi obiectul unei anchete pentru “pregătire de act terorist în grup organizat”, potrivit agenţiei de presă belaruse Belta.

Belarusul, una dintre fostele republici sovietice aliate ale Rusiei, este ultima din Europa care aplică încă pedeapsa capitală. Această ţară, unde au loc mai multe execuţii în fiecare an, îşi execută condamnaţii prin împuşcare.

După alegerile prezidenţiale din 2020, în timpul cărora Tihanovskaia a avut parte de un sprijin popular surprinzător, mobilizând mulţimi imense pentru a denunţa un scrutin fraudat în favoarea lui Lukaşenko, autorităţile belaruse au declanşat represiuni considerabile, arestând sute de persoane şi forţând la exil lideri ai opoziţiei sau simpli manifestanţi.

Numeroase personalităţi ale mişcării protestatare au fost condamnate la pedepse grele cu închisoarea, ONG-uri şi mass-media independente au fost interzise şi acuzate de extremism.

De altfel, un nou proces împotriva a 12 militanţi ai opoziţiei a început miercuri în oraşul Grodno, iar liderul lor presupus, Nikolai Avtuhovici, este acuzat de “act terorist” şi de “pregătirea unui act de terorism” în grup organizat, potrivit ONG-ului pentru apărarea drepturilor omului Viasna, mulţi membri ai căruia, inclusiv liderul, se află de asemenea în închisoare.

Potrivit acestei surse, anchetatorii acuză grupul că a incendiat o maşină şi casa unui poliţist, apoi că au aruncat în aer o altă maşină.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *