“Lumea lui Charlie Chaplin” vine la Chișinău
Evenimentul numit ”Lumea lui Chaplin” va avea loc pe 1 iulie la cinematograful "Gaudeamus", unde vor fi proiectate filme mute acompaniate de melodii de pian și filme cu orchestraţia originală.
Prima ediție ”Lumea lui Chaplin” va proiecta filmele de debut ale actorului, produse în perioada anilor 1914 – 1918, printre care “Making a living”, primul film în care a jucat Chaplin şi ”Kids Auto Races in Venice”, filmul în care apare pentru prima dată Vagabondul.
Charlie Chaplin este de departe cel mai cunoscut personaj în cinematografia din toate timpurile. Foarte puțini l-ar recunoaște fără machiaj, dar cu siguranță, nu există om în lume care să nu recunoască personajul THE TRAMP (Vagabondul). Acest personaj a fost inventat de Chaplin în 1914 și ”l-a bântuit” toată viața, fiind unul din cele mai reușite roluri ale sale.
Chaplin este numit regele filmului mut, dar și filmele sale vorbite sunt astăzi vizionate la școlile de film din lume. The Great Dictator (1940), primul film vorbit al actorului, este un manifest împotriva nazismului și l-a confirmat pe Chaplin ca și creator, genial nu doar prin gesturi dar și capacitatea de a genera dialoguri memorabile și emoții unice.
Evenimentul va începe la ora 19.00. Biletele sunt puse în vânzare la casa cinematografului și pot fi procurate cu 70 – 90 lei.
Timpul.md