Ultima oră

Lupu: E LIPSĂ DE PROGRESE în discuţiile de la Consiliul AIE! Preşedintele CE: E nevoie de STABILITATE politică

În cadrul breafingului de presă dintre cei doi, s-a accentuat necesitatea de stabilitate politică pentru promovarea reformelor. „Sunt convins că Republica Moldova va deveni un exemlu pentru celelalte ţări din zonă”, a declarat Herman Van Rompuy.

Totodată, întrebat de jurnalişti daca a fost stabilită data pentru următoarea şedinţă a Consiliului Alianţei, Marian Lupu a anunţat că nu a fost luată nicio decizie în acest sens din cauza lipsei de progrese în discuţia de la şedinta Consiliului de ieri.

Amintim că Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, împreună cu soţia sa, se află astăzi la Chişinău, la invitaţia oficială în Republica Moldova a prim-ministrului Vlad Filat.

După discuţia cu Vlad Filat şi Marian Lupu, oficialul european va mai avea astăzi întrevederi cu liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, şi cu liderul Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin. Soţia oficialului european va vizita împreună cu soţia premierului moldovean, Sanda Filat, mănăstirea Căpriana, Orăşelul Copilăriei Concordia din localitatea Pârâta şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

Politicianul belgian este primul preşedinte al Consiuliului European. El a fost ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate şi a început să exercite această funcţie la 1 ianuarie 2010.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *