Lupu îi solicită lui Timofti să nu promulge legile ”antidemocratice” votate de coaliţia PLDM-PCRM
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, i-a adresat o scrisoare şefului statului Nicolae Timofti, în care îi solicită să nu promulge legile votate vineri de deputaţii PLDM şi PCRM şi să urgenteze desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru pentru a fi depăşită criza politică înj care se află Republica Moldova.
Marian Lupu explică faptul că mai multe legi votate vineri de cele două parte, printre care tecerea CNA în subordinea guvernului, reducerea inamovibilităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, modificările operate la Legea guvernului sunt antidemocratice şi au fost dur criticate şi de organismele internaţionale. ”În discuțiile pe care le-am avut cu înalții oficiali europeni, aceștia şi-au exprimat profunda îngrijorare față de modul în care s-au adoptat proiectele respective, dar și-au exprimat îngrijorarea și față de caracterul lor antidemocratic și antieuropean. Știu că domniile lor v-au transmis și Dumneavoastră aceste îngrijorări și sunt convins că veți trata cu toată atenția preocupările partenerilor noștri externi, dar și îngrijorările pe care ni le-au transmis în ceea ce privește viitorul relației țării noastre cu Uniunea Europeană”, i-a scris Marian Lupu şefului statului.
El îi sugerează preşedintelui că acesta va compromite imaginea instituţiei prezidenţiale dacă va promulga legile respective. ”Facem apel la rolul pe care Președintele statului trebuie să-l aibă în asigurarea echilibrului pe scena politică, la pregătirea și experiența Dvs. de jurist, la faptul că înțelegeți că imaginea Președinției ar fi grav compromisă în cazul în care se va lăsa antrenată în acest atac la independența unor instituții fundamentale ale statului”, se arată în mesaj.
Totodată, Marian Lupu îi solicită şefului statului să desemneze cât mai rapid candidatul la funcţia de premier ”ca o soluție pentru stoparea acestor grave derapaje de la parcursul democratic și european al țării noastre, dar și pentru stoparea crizei politice în care se află țara”.
Liderul PDM reiterează poziţia formaţiunii sale care este gata să participe la negocieri pentru formarea unei noi majorități parlamentare și formarea noului Guvern. ”Considerăm că Președintele ţării nu trebuie să accepte să participe la decizia anunțată oficial de PLDM si PCRM privind declanșarea alegerilor anticipate. În opinia noastră, trebuie mai întâi încercate toate posibilitățile pentru a evita alegerile anticipate, care ar arunca țara în haos și ar compromite definitivparcursul european al Moldovei”, se arată la finalul mesajului.
Amintim că vineri deputaţii PLDM şi PCRM au votat un şir de proiiecte controiversate, care au fost criticate dur în ultimele zile de comunitatea internaţională, inclusiv de reprezentanţii UE şi Consiliului Europei, care susţin că asemenea derapaje pun în pericol viitorul european al Republicii Moldova.
Moldova.ORG
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!