Lupu la PARIS
În cadrul întrevederii, interlocutorii au abordat tematica relațiilor dintre cele două țări, în special importanța consolidării dimensiunii parlamentare în dialogul moldo-francez, cu accente pe apropiata vizită oficială la Paris a Președintelui Parlamentului Marian Lupu, pe 5 – 9 februarie curent. Părțile au evidențiat faptul că aceasta este prima vizită în Franța a unui reprezentant al conducerii de vârf din Republica Moldova, după instalarea guvernului francez socialist. De asemenea, discuţia s-a axat pe consolidarea relaţiilor moldo-franceze, identificarea noilor posibilităţi de intensificare a acestora, agenda europeană a Republicii Moldova, atragerea investiţiilor franceze în ţara noastră.
În acest context, Ambasadorul francez Gerard Guillonneau a reiterat sprijinul și în continuare al țării sale pentru implementarea reformelor democratice în Republica Moldova și parcursul său european. Gerard Guillonneau a mai opinat în favoarea consolidării și intensificării relațiilor bilaterale dintre țările noastre, un rol deosebit în acest sens revenind diplomației parlamentare. La același subiect, Președintele Parlamentului Marian Lupu a menționat că Moldova tratează Republica Franceza ca un partener strategic, în special în contextul obiectivului strategic de integrare europeană.
În continuarea întrevederii, Președintele Parlamentului a optat pentru un dialog permanent între țările noastre, în beneficiu reciproc, și a specificat că relaţiile moldo-franceze sunt foarte bune şi a mulţumit Franţei pentru sprijinul constant pe care îl acordă ţării noastre. De asemenea, Marian Lupu a menționat că țările noastre au mai multe lucruri de interes comun, iar organizarea la Chişinău a Summit-ului Francofoniei, în 2014, va fi un bun prilej pentru a consolida şi mai mult relaţiile dintre cele două state, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
interlic.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!