Moldova

Lupu: Scopul PCRM este de a menţine societatea dezbinată

Lupu s-a referit la participarea PCRM în organizarea referendumurilor ilegale din autonomia găgăuză precum şi intenţia de a organiza exerciţii similare şi în alte localităţi. ”Sarcina pusă este să încerce să aprindă flacăra destabilizării situaţiei şi se înscrie în şirul acţiunilor din anul trecut – încercări de ajunge la anticipate, ”revoluţia de catifea” declarată dar care s-a răsuflat, moţiuni de cenzură – iată că jocul continuă”, a declarat Lupu.

El a precizat că aceste acţiuni se înscriu în comportamentul comuniştilor dintotdeauna. ”PCRM menţine starea de spirit în societate dezbinată. Au avut mereu această tactică să lupte cu duşmanul pe interior şi pe exterior şi au profitat de teme foare sensibile şi periculoase pentru stat – aspecte etnice şi lingvistice. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Găgăuzia”, a declarat Lupu.

El a mai accentuat că autorităţile publice locale din Republica Moldova condamnă intenţia PCRM şi a socialiştilor de a organiza referendumuri similare şi că vor adopta declaraţii de susţinere a Republicii Moldova. ”Lumea este indignată de comportamentul PCRM şi PSRM. Înţeleg foarte bine care este scopul şi pericolul pentru semnarea Acordului de Asociere. Toţi au spus că doresc să exprime poziţia în susţinerea statalităţii, stabilităţii şi continuarea parcursului european al Republicii Moldova”.

Marian Lupu a mai declarat că atacurile dure ale PCRM la adresa Partidului Democrat au loc pentru că această formaţiune este cel mai mare rival al comuniştilor. ”În lupta electorală deschisă şi directă te lupţi cu cel de care te temi, care reprezintă un pericol electoral real”, a declarat Marian Lupu.
 
Sursa: hontews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *