Moldova

Lupu: Tema transnistreană nu trebuie să fie un subiect pentru speculaţii politice şi promovarea intereselor de partid

În acest context, Lupu a acuzat comuniştii că încearcă să politizeze subiectul, ceea ce complică procesul de reglementare a conflictului. „Configuraţia puterii este diferită, iar responsabilitatea pentru statalitatea ţării este responsabilitatea în egală măsură atât a puterii, cât şi a opoziţiei”, a declarat Marian Lupu.

El a arătat că modul în care comuniştii au impus examinarea moţiunii de cenzură îndepărtează perspectivele de soluţionare a conflictului. „Modul în care se discută acest subiect, accentele cum sunt puse, iată ce ne îndepărtează de perspectiva soluţionării problemei transnistrene. Solidaritatea clasei politice la subiectul transnistrean este un factor care va determina perspectiva soluţionării”, a declarat el.

Marian Lupu a declarat că deciziile guvernului privind instalarea punctelor migraţionale au fost condiţionate de liberalizarea regimului de vize cu UE. „Avem regim de vize cu partea estică. Avem nevoie de regim şi cu partea vestică? Răspunsul este „da”, pentru că vine în beneficiile cetăţeanului atât din dreapta, cât şi din stânga Nistrului”.

În acelaşi timp, liderul PDM susţine că PCRM va continua acţiunile împotriva autorităţilor, singurul scop fiind stoparea procesului de modernizare a Republicii Moldova. „Subiectele vor fi diferite, lucru care mă face să gândesc că acest proces nu ţinteşte subiectul moţiunii, el ţinteşte un proces care este îndreptat spre destabilizarea situaţiei în ţară, este o tentativă de deviere a atenţiei de la priorităţile majore ale guvernării”, a declarat Marian Lupu.

El însă s-a arătat convins că Republica Moldova va parafa la Vilnius Acordul de asociere cu UE, care va fi semnat şi ratificat de parlament până la următoarele alegeri parlamentare.

Sursa: 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *