Politică

Lupu: Următoarea rundă de negocieri ar putea să aibă loc astăzi în prezenţa preşedintelui Timofti

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, marţi seară, 15 decembrie, după terminarea unei noi runde de negocieri.

„Noi am propus şi am convenit cu toţii ca negocierile să nu se desfăşoare în mod separat, dar în prezenţa preşedintelui. Am propus și am convenit ca mâine această rundă să aibă loc nu în mod separat, ci toţi împreună. Dacă mâine vom ajunge la un numitor comun şi vom avea acordul consensual privind desemnarea prim-ministrului, PDM dă asigurări că ne angajăm să asigurăm numărul necesar de voturi pentru învestirea prim-ministrului şi depăşirea crizei politice”, a precizat Lupu.

În acelaşi context, Lupu a reiterat că dreptul PDM de a propune candidatura la funcţia de premier. „Trebuie să mergem pe formula de care ne-am folosit timp de şase ani. PDM are cel mai mare număr de mandate. Dispunem deja nu de 19, da de 20 de mandate, după ce un deputat a aderat la noi. Dar mâine sper că vom depăşi formula privind desemnarea premierului. Dacă acest drept îi va reveni Partidului Democrat, atunci vom înainta candidatul în mod oficial”, a spus fruntaşul PDM.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *