Bună Dimineața

Mă apuc de cultivat pătlăgele

Dar nu știam cum, nu că era greu să aleg, dar cu o bursă de student îți permiți mai mult un covrig în loc de mașină. Ieri însă am avut o mare descoperire, care îmi va ajuta să-mi realizez visul. Iată soluția! Îmi instalez câteva sere, citesc cărți, iau niște sfaturi de la cunoscători, îmi cumpăr răsad și, cu multă dăruire, ambiție și răbdare, mă apuc de cultivat roșii. Știu că la început va fi foarte greu, va trebui să muncesc mulți ani, poate să mă prindă și pensia, dar eu nu mă întristez. Voi pune ban la ban și voi cumpăra fiului meu un Porsche. Alb-codalb de ți-e mai mare dragul. Când băiatul meu va deveni om serios, adică student la drept, atunci i-l voi da să se plimbe prin Chișinău. Dar am să-i recomand să meargă atent, mașina-i scumpă, și pe drum sunt nebuni de toată mâna. Chiar mai alaltăieri unul a încercat să fugă de poliție și a lovit vreo cinci mașini. Se pare că infractorul conducea tot un Porsche (îmi vine să spun borș), cumpărat cică tot din comerțul cu roșii. E plină, frate, Moldova de Porsche-uri. Atunci nu înțeleg de ce lumea pleacă peste hotare, când poți să te îmbogățești din pătlăgele.
 
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *