Frumusețe

Machiajul perfect în zilele toride

Renunţă la fondul de ten

Renunţă la fondul de ten, dacă este posibil, şi foloseşte o cremă hidratantă slabă. Dacă baza de machiaj este necesară, limitează aplicarea ei pe centrul feţei, întinde crema cât mai mult şi încearcă să nu o aplici de-a lungul liniei părului. Dacă renunţi la fondul de ten, faţa va respira mult mai uşor, iar porii nu se vor mai deschide foarte repede, iar astfel tenul va scăpa de aspectul de coajă de portocală. În cazul în care nu poţi să renunţi la fondul de ten, schimbă-l, foloseşte un fond de ten care nu conţine ulei. Acesta va rezista mai bine atunci când temperaturile sunt ridicate. Fixează baza de machiaj cu puţină pudră foarte uşoară. Foloseşte foarte puţin blush pentru a-ţi lăsa pomeţii bronzaţi să se bucure de toată atenţia.

Şerveţele umede pentru retuş

Şterge orice urmă de transpiraţie sau acumulare de sebum cu şerveţele speciale presând uşor pe zonele umede sau lucioase care sunt destul de inestetice. Înlătură fondul de ten sau pudra acumulate sub ochi cu un tampon curat de bumbac, sau un beţişor de ureche. Rezistă tentaţiei de a reaplica machiajul, dacă nu este absolut necesar. Dacă trebuie să retuşezi, aplică din nou numai pudra. Dar ai grijă să nu fie din cea compactă – aceasta are tendinţa de a se strânge în condiţii de umiditate. În primul rând, din cauza căldurii, baza de machiaj se poate fluidiza sau poate păta tenul. Aceste incidente neplăcute şi inestetice pot fi evitate prin înlocuirea fondului de ten lichid cu unul pudră. Se asigură astfel acoperirea de care este nevoie, iar pielea nu va fi încărcată şi va putea să respire cu o foarte mare lejeritate.
În ceea ce priveşte rimelul, trebuie să alegi unul rezistent la apă. Sunt indicate formulele care nu încarcă genele. Nici alegerea fardurilor de pleoape nu trebuie să fie întâmplătoare. În cazul în care vrei un machiaj de durată, trebuie să alegi farduri de pleoape cât mai uscate, sau chiar pe cele rezistente la transfer. Dacă nu vrei ca rujul să se strângă trebuie să aplici pe buze un strop de fond de ten. Se împiedică astfel întinderea sau strângerea rujului pe buze. Şi nuanţa este foarte importantă. Vara este recomandat să se folosească nuanţe de ruj apropiate de culoarea pielii, rujuri care să pară cât mai naturale. Sau, pentru un look tineresc se poate folosi chiar şi un luciu de buze.

PONT
Produsele cosmetice rezistente la apă conţin un ulei pe bază de silicon care le ajută să se fixeze foarte bine pe piele. Inconvenientul este că ştergerea lor poate produce iritaţii. Pentru a nu ajunge în această situaţie neplăcută, este recomandată utilizarea unor demachiante speciale, capabile să înlăture nu numai machiajul, ci şi sebumul.

Timpul. Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *