Macron: „Datoria noastră este ne păstrăm linia în fața șantajului lui Putin. Nu suntem în război cu Rusia”
„Datoria noastră este să ne păstrăm linia” în faţa ”șantajului” lui Vladimir Putin, a afirmat preşedintele Franței, Emmanuel Macron, într-un interviu acordat canalului BFMTV, potrivit AFP și Agerpres.
„Există astăzi o escaladare din partea Rusiei pe mai multe planuri: mobilizarea parţială şi acest discurs belicos, această ameninţare, care are intenţia de a intimida şi de a aminti că Rusia este o putere dotată cu arma nucleară”, a declarat liderul francez.
„În acest context, datoria noastră este să ne păstrăm linia, adică să ajutăm Ucraina aşa cum o facem, să-i protejăm teritoriul, dar niciodată să atacăm Rusia. Nu suntem în război cu Rusia”, a continuat el.
Anunţul făcut de Rusia privind mobilizarea a sute de mii de rezervişti şi ameninţarea sa de a recurge la arma nucleară ”în mod evident, este şantaj, în mod evident, el dispune de aceste arme şi riscul este tot acolo. Şi este un mijloc de a exercita presiune într-un moment dificil al acestui război”, a apreciat Macron.
Dar ”eu noi voi face nicio interpretare şi nici nu voi spune nimic care să ducă la o escaladare”, a insistat el.
„Franţa este o putere nucleară rezonabilă. În general, nu este bine niciodată să facem ficţiune politică şi în special cu privire la acest subiect pentru că suntem prinşi în jocul unei escaladări spunând ”dacă aceasta se întâmplă eu voi face asta”. Nu!”, a mai spus președintele Macron.
„Noi vrem să obţinem rezultatul pe care l-am urmărit de la început ca Ucraina să poată rezista, să-şi restaureze suveranitatea, ca Ucraina şi Rusia să se aşeze la masa negocierilor”, a mai menționat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!