CSI / RusiaExterne

Macron este pregătit pentru discuții cu Putin, însă cu anumite condiții: Nu voi merge acolo pur și simplu

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron se declară pregătit să călătorească la Moscova pentru discuţii cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, însă în anumite condiţii, transmite dpa, potrivit Agerpres.

„Cred că o călătorie în Rusia astăzi necesită condiţii prealabile, adică gesturi din partea preşedintelui Putin. Nu voi merge acolo pur şi simplu”, a declarat Macron pentru postul TF1 în timpul vizitei de joi la Kiev.

Totodată, liderul francez a spus că va vorbi cu Vladimir Putin despre probleme umanitare, protecţia prizonierilor şi securitatea alimentară pentru a găsi o soluţie.

„Nu voi exclude nimic, dar o voi face mereu în mod transparent faţă de preşedintele ucrainean şi ori de câte ori are sens”.

Fiind întrebat dacă crede că Ucraina ar trebui să facă concesii teritoriale Rusiei, Emmanuel Macron a spus că este la latitudinea Kievului să decidă.

„Cred că astăzi este de datoria noastră să fim de partea valorilor noastre, a dreptului internaţional şi, prin urmare, a Ucrainei”. Este nevoie de ajutor pentru a permite Ucrainei să persevereze, a mai menționat el.

„Dar nu este sarcina noastră să decidem în locul ucrainenilor asupra condiţiilor pentru încheierea acestui război”. La un moment dat, trebuie să existe fie o victorie militară, fie negocieri, a spus preşedintele Franţei, adăugând că orice decizie referitoare la teritorii şi posibile concesii ar trebui luate de conducerea ucraineană.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *