Actualitate

MAE: Sprijinirea studiului limbii române în comunitățile românești reprezintă o prioritate

Sursa citată precizează că sunt tineri „din ce în ce mai numeroși” care se îndreaptă către traducerea literaturii române sau activează în cadrul instituțiilor europene.

"Ministerul Afacerilor Externe se implică activ în derularea activității celor circa 50 de lectorate de limbă, cultură și civilizație română din 30 de țări din Europa, Asia și America, precum și în cea a proiectului inițiat de Institutul Limbii Române în 2007 — ‘Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească’, dedicat elevilor români înscriși în unități de învățământ din Belgia, Italia și Spania, iar, din anul 2015, Portugalia și Irlanda", adaugă MAE.

În acest context, instituția amintește de programul de burse oferite străinilor de statul român și de faptul că printre obiectivele sale se numără promovarea limbii române și a unei cât mai bune cunoașteri a țării de către cetățeni din întreaga lume.

"Limba maternă a circa 30 milioane de persoane, elementul fundamental în păstrarea identității naționale și factor de coeziune pentru comunitățile românești din străinătate, limba română reprezintă, prin istoria și harta sa, prin unitatea lingvistică a comunităților istorice de români, atât un argument științific de netăgăduit, cât și un instrument de promovare a latinității poporului român. Un subiect constant în dezbaterile actuale privind educarea tinerelor generații se referă la prezervarea și perpetuarea în rândul acestora a elementelor profilului identitar, în primul rând a limbii, istoriei și culturii, la conștientizarea importanței acestor elemente în formarea morală și intelectuală a tinerilor", adaugă MAE.

Potrivit comunicatului, numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează evenimente de marcare a Zilei Limbii Române, alături de acțiuni de promovare a României sau de consolidare a legăturilor cu diaspora din țările în care-și desfășoară activitatea.

Totodată, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, va sprijini, în perioada 30 august — 4 septembrie, organizarea, împreună cu mediul asociativ, a unei serii de evenimente care se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *