Actualitate

MAI: ”Calea Ferată din Moldova” a fost prejudiciată cu peste 5 milioane de euro

În cadrul investigațiilor, colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne au stabilit că în anul trecut câţiva angajaţi ai ÎS „CFRM”, au organizat o licitaţie de vânzare a șase locomotive. Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Federaţia Rusă, însă, preţul mărfii a fost diminuat cu 80 milioane lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.327 al 2 CP RM „Abuz de putere sau abuz de serviciu”. Pentru o asemenea infracțiune legislaţia prevede o pedepsă cu amendă în mărime de la 10.000 la 20.000 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

În prezent, poliţia investighează cazul pentru a stabili toate persoanele care se fac vinovate de abuz.

via Arena.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *