Politică

MAI confirmă expulzarea șefului „Sputnik Moldova”. „Măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale R. Moldova”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) confirmă expulzarea șefului biroului Sputnik la Chișinău și declararea acestuia drept persoană indezirabilă în Republica Moldova, pentru o perioadă de 10 ani. Conform procedurilor persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova, transmite TV8.

„Un cetățean rus în vârstă de 56 de ani, conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani.  Măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care pune în pericol securitatea informațională a țării noastre”, se arată în nota informativă a MAI.

Astfel, conform articolului 55 al legii cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfășurat, desfășoară ori în privința acesteia există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

Vă amintim că șeful „Sputnik Moldova”, cetățeanul Federației Ruse, Vitali Denisov, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pe un termen de 10 ani, susțin sursele Deschide.MD din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație. Astfel, în acest sens, Denisov a fost condus la Aeroportul Internațional Chișinău, fiind obligat să părăsească teritoriul statului nostru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *