Mai mult de 41% din întreprinderile de stat active generează DOAR PIERDERI
Acestea și alte deficiențe ale sistemului de gestionarea întreprinderilor de stat au fost discutate în cadrul unei mese rotunde cu participarea reprezentanţilor ministerelor responsabile, cu participarea șefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFSP), Ion Prisăcaru
„Deseori gestionarea agenţilor economici se face cu grave abateri de la legislaţia în vigoare, iar în mediul lor sunt atestate cazuri de evaziune fiscală, precum achitarea de salarii în plic, neluarea în evidenţă a veniturilor reale etc. Plus de aceasta, foarte multe întreprinderi sunt, de fapt, falimentare”, a declarat Prisăcaru.
În acelaşi context, acesta a declarat că se impun acţiuni imediate pentru a redresa situaţia, întreprinderile care generează pierderi urmând să fie reorganizate sau să facă obiectul unor procese de insolvabilitate, chiar în pofida anumitor riscuri cu caracter social. Serviciul Fiscal de Stat ar putea să-şi asume iniţiativa după un studiu detaliat al problemei, însă este necesară, de altfel, implicarea autorităţilor responsabile de administrarea întreprinderilor de stat în implementarea un management modern.
Timpul.md (A.G.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!