Actualitate

Mai multă încrederea în produsele moldovenești pe piața internațională

Potrivit Serviciului de presă al ME, în opinia vicepremierului Calmîc, implementarea proiectului Twinning Light a avut un impact benefic asupra activității Centrului Național de Acreditare, contribuind la îmbunătățirea procesului de acreditare în Republica Moldova, iar într-un final, va duce la facilitarea comerțului cu țările din spațiul comunitar în condiții de egalitate la libera circulație a mărfurilor. ”Drept urmare a implementării proiectului, MOLDAC a realizat, în parteneriat cu suportul colegilor de la Agenția italiană ACCREDIA, pași concreți spre ridicarea competenței și performanței personalului implicat în procesul de acreditare, acesta beneficiind pe larg de transfer de cunoștințe privind aplicarea standardelor europene și internaţionale în domeniul acreditării și evaluării conformității”, a accentuat ministrul.

La rîndul său, Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Republica Moldova, a specificat că prin implementarea acestui proiect țara noastră nu doar a făcut un pas imens în direcția obținerii statutului de membru al Acordului de Recunoaștere Bilaterală, dar va furniza încredere cumpărătorilor și autorităților în serviciile de evaluare a conformității acreditate, va facilita comerțul transfrontalier etc. ”Implementarea de către R. Moldova a reformelor în toate domeniile, inclusiv cel de acreditare, indică asupra faptului că țara depune eforturi considerabile pentru a-și îndeplini angajamentele asumate atît prin Acordul de Asociere, cît și prin cel de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător”, a spus oficialul european.

Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata, a accentuat că este bucuros că o instituție italiană, cum este ACCREDIA a contribuit la realizarea parcursului european al țării noastre şi a accentuat că Guvernul de la Roma va rămîne și în continuare un partener fidel al Moldovei în implementarea diferitelor proiecte și programe de reformare a tuturor domeniilor social-economice. ”Deja avem stabilite unele obiective concrete cu unele instituții din R. Moldova privind realizarea unor proiecte bilaterale ce țin de certificarea produselor bio, în domeniul energiei regenerabile și altele”, a subliniat diplomatul italian.

Directorul Centrului Naţional de Acreditare MOLDAC, Eugenia Spoială, a declarat în finalul conferinței că pînă la sfîrşitul anului curent instituția națională urmează să obțină statutul de membru al Acordului European de Recunoaștere Bilaterală. „MOLDAC trebuie să fie recunoscut la nivel european, pentru că doar așa vor fi recunoscute toate activitățile lui din domeniul evaluării conformității. Acest lucru înseamnă că vor fi recunoscute rapoartele de încercări de laboratoare, certificatele de conformitate, dar și încredere în produsele moldovenești, care ar trebui să circule liber în spațiul european”, a precizat sursa citată.

Proiectului Twinning Light "Suport pentru Centrul Național de Acreditare MOLDAC să treacă cu succes procesul de evaluare paritară EA" a fost finanțat de Uniunea Europeană și realizat de Organismul de Acreditare din Italia ACCREDIA pe parcursul a opt luni.
MOLDPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *