Actualitate

Mai multe curse anulate din București din cauza condițiilor meteo

 "Unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, întârzieri care punctual pot atinge sau depăşi o oră", precizează CNAB.

Potrivit CNAB, "pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi vânt în rafale, care transportă zăpada la sol".

"Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene", menţionează CNAB.

Compania Ryanair a anulat cursele 435/436 Timişoara – Bucureşti – Timişoara, iar Tarom a anulat cursele 627/628 Bucureşti – Oradea – Bucureşti şi 702 Iaşi – Otopeni, din cauza condiţiilor meteo, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNBC).

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din România, compania Wizz Air a anulat cursele 3001/3002 Bucureşti – Londra – Bucureşti, 3051/3052 Bucureşti – Paris – Bucureşti, 3081/3082 Bucureşti – Charleroi – Bucureşti şi 3201/3203 Bucureşti – Stockolm – Bucureşti, a anunţat CNBC.

„Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare abundentă şi vânt în rafale”, precizează CNBC.

CNBC atenţionează că unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, întârzieri care punctual pot atinge sau depăşi o oră.

„Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime. Pistele, platformele şi cările de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene”, menţionează CNBC.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.

Sursa: Mediafax


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *