Mai multe instituții medicale din R. Moldova, dotate cu dispozitive de ultimă generație
Analizatoare automate ale gazelor și electroliților în sânge urmează a fi livrate la 58 de instituții spitalicești raionale, republicane și municipale. Dispozitivele de ultimă generație, 75 la număr, au fost distribuite astăzi, în cadrul solemnității desfășurate la Spitalul Clinic Bălți, cu participarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, și personalului medical al instituției, transmite Deschide.md.
Astfel, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, aparatele sunt indispensabile pentru monitorizarea eficientă a stării pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), infarct miocardic, pneumonii și alte afecțiuni, la care perturbarea echilibrului acido-bazic al organismului poate duce la complicații severe.
„Cu ajutorul acestor echipamente, medicii pot să aprecieze o serie de parametri de importanță vitală și în baza lor să stabilească conduita terapeutică adecvată, care va crește șansele de recuperare și salvare a pacienților aflați în stare gravă”, menționează reprezentanții din domeniul sănătății.
Precum se mai menționează în comunicatul emis de Ministerul Sănătății, 60 de dispozitive, în sumă de 11,3 milioane de lei, au fost procurate în cadrul proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, iar 15, în sumă de 194.948 de dolari, au fost achiziționate de Organizația Mondială a Sănătății, din mijloacele financiare ale Uniunii Europene și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!