Economie

Mai mulți bani din subvenții pentru agricultori în 2013

Despre aceasta a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, care s-a referit la asistența fermierilor în anul 2013. 

În cadrul manifestării, ministrul a declarat că subvențiile pentru anul trecut au fost achitate definitiv, prin intermediul Agenției Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA), fiind prezentate 4689 de dosare, dintre care 4269 au avut undă verde, statul achitând peste 277 mln. lei. În baza a trei proiecte au fost intentate urmăriri penale, iar două companii au fost incluse în lista de interdicție pentru finanțare.

Vasile Bumacov a accentuat faptul că investițiile totale în agricultură, în 2012, au fost de 4,6 mlrd. lei, față de 2,6 mlrd., în 2011. Tot în 2012 au fost plantate 5014 hectare de livezi și alte 1012 de vii. În același timp, au fost renovate 106 ferme zootehnice, fiind procurate peste 2000 de capete de animale de prăsilă din Europa, majoritatea de rasa Limuzine. „Nu sunt limuzine, dar sunt mari, și arată ca niște tancuri”, a spus, în glumă, ministrul Bumacov.

Potrivit lui, pentru prima dată, în 2013, va fi introdusă în Regulamentul de subvenționare noțiunea de tânăr fermier (producător agricol cu vârsta între 18-30 de ani), persoane care se vor bucura de adaosuri suplimentare la subvenția acordată în condiții generale (10%).
De asemenea, în anul în curs va fi atrasă o atenție sporită procesului de asigurare a transparenței și minimizării birocrației în procesul acordării subvențiilor, prin fixarea clară a termenelor de recepționare, examinare, efectuare a inspecțiilor la fața locului, publicarea actelor de inspecții pe pagina web a AIPA, respectarea principiului „primul venit, primul servit”, mediatizarea cauzelor de fraudare și tentative de obținere nejustificată a subvențiilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *