Mai mulţi studenţi în senatele universitare
Comuniştii susţin, dar se tem
Deşi a susţinut proiectul de lege, opoziţia comunistă a calificat modificarea respectivă drept una „populistă” şi care nu rezolvă nicio problemă a studenţilor. Solicitată de TIMPUL, deputata PCRM, Ina Şupac, a spus că această abordare este una teoretică: „Problema nu constă în numărul de studenţi prezenţi în conducerea universităţilor, dar în faptul cine sunt aceşti studenţi şi cine îi deleagă. Azi avem reprezentanţi de buzunar ai studenţilor. Întrebaţi tinerii dacă îi cunosc pe cei care ar trebui să le reprezinte interesele în structurile de conducere!”. În opinia Inei Şupac, este necesar ca în lege să se prevadă un mecanism clar de delegare a studenţilor în senate.
Ce spun studenţii şi rectorii?
Studenţii se arată indiferenţi faţă de această modificare. „Nu ştiu ce să vă răspund, mie mi-i totuna”, ne-a spus o tânără de la ASEM. Alţii sunt convinşi că lucrurile vor rămâne pe vechi. „Şi ce dacă vom fi 20%? Oricum nu suntem majoritatea, noi deja ştim cum se iau deciziile”, este de părere Tudor, student în anul doi la Facultatea de Matematică şi Informatică, USM. „Cred că e o decizie bună, dar să vedem dacă, odată cu creşterea cantităţii, va creşte şi calitatea deciziilor adoptate”, adaugă Ion, de la Facultatea de Istorie a USM.
Rectorii salută ideea, dar se arată pesimişti în ceea ce priveşte atitudinea discipolilor lor faţă de implicarea studenţilor în procesul decizional.
Larisa Bugaian, prorector Universitatea Tehnică din Moldova (UTM):
„Avantajul va fi destul de mare pentru studenţi. Guvernarea universitară presupune implicarea lor în activităţile instituţiei. Dar studenţii trebuie să fie mai activi şi serioşi faţă de această oportunitate”.
Nicolae Andronati, prim-prorector UPS „Ion Creangă”:
„Desigur că e un lucru normal şi studenţii vor avea de beneficiat. Dar pentru ca problemele lor să fie rezolvate, respectiv, să ajungă în senat, depinde de ei înşişi”.
Gheorghe Popa, rector Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi:
„Ei au de beneficiat numai cu o simplă condiţie – să demonstreze că merită să fie senatori. Eu observ la noi că sunt foarte timizi, eufemistic vorbind. Studentul subscrie fără discernământ la ceea ce spun profesorii. Dacă ar avea caracter, atunci ar avea un cuvânt greu de spus. Ei ar trebui să participe la luarea deciziilor, dar sunt apatici”.
Victoria Melnic, rector Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice:
„Dacă studentul are o atitudine serioasă şi îl interesează propria soartă, sigur că e în beneficiul lui. Dar, din experienţa instituţiei noastre, avem cazuri când umblăm din urma studenţilor şi îi rugăm să vină la şedinţele senatului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!