Social

MAI propune depolitizarea poliţiei și apropierea ei de cetățeni

Cel puțin aceasta prevede Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, proiectul căreia a fost aprobat de către Guvern.

Potrivit lui Dorin Recean, ministrul afacerilor interne, scopul acestei legi este delimitarea clară a competenţelor, depolitizarea şi demilitarizarea instituţiei poliţiei. Funcţiile administrative devin civile. Totodată, prin aceasta, se va realiza şi alt obiectiv important, precum eficientizarea activităţii poliţiei şi transformarea ministerului de interne într-un serviciu public. „Există şi un alt obiectiv indirect pe care îl vom obţine și, anume, apropierea poliţiei de cetăţeni şi schimbarea percepţiei în societate faţă de poliţie”, a menţionat ministrul.

Documentul prevede modificarea conceptului de organizare structurală a poliţiei. Astfel, va exista Poliţie criminală, concentrată pe investigaţii şi acţiuni procesual-penale, pe combaterea infracţionalităţii, şi Poliţie ordine publică. Unitatea centrală de administrare şi control va fi Inspectoratul General al Poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Inspectoratul va fi condus de un şef numit de către Guvern pe un termen 5 ani, la propunerea MAI.

„Proiectul legii prevede diminuarea numărului funcţiilor de conducere şi majorarea numărului funcţiilor executive. La fel, concentrarea activităţii poliţiştilor în teritoriu”, a explicat Dorin Recean.

În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la Serviciul Carabinieri, care treptat va deveni un serviciu cu competenţe poliţieneşti.

via IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *