Guvern

„Și expulzarea este o soluție, evident” – Maia Sandu dă undă verde expulzării spionilor ruși de pe teritoriul Moldovei

Spionii ruși, veniți în Republica Moldova pe cale diplomatică, nu ar trebui să fie admiși pe teritoriul țării noastre, iar cei care se află acum aici și lucrează împotriva Republicii Moldova ar urma să fie expulzați, a declarat miercuri seara, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. Maia Sandu admite că, așa cum a declarat și directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, spionii ruși sunt cunoscuți, inclusiv cei cu pașaport diplomatic, și spune că instituția de inteligență are pârghiile necesare pentru a interveni.

„Dacă îi lăsăm să intre pe teritoriul R. Moldova? E o întrebare către șeful SIS. Acolo trebuie consolidate capacitățile, trebuie îmbunătățite procesele. Au suficiente pârghii pentru ca să nu admită pe teritoriul R. Moldova oameni care vin aici să lucreze împotriva intereselor statului nostru și împotriva cetățenilor noștri. Da, există un acord internațional pe subiectul drepturilor deținătorilor de pașapoarte diplomatice, dar există și soluții în cadrul acestui acord. Ceea ce facem noi și trebuie să continuăm să facem este să ne consolidăm instituțiile, să le facem mai eficiente, să poată acționa prompt, repede și inteligent, pentru a combate aceste riscuri. Și expulzarea este o soluție, evident”, a precizat șefa statului în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Fiind întrebată dacă avem „agenți de influență” și în Parlamentul de la Chișinău, președinta a menționat: „Dacă vă referiți la membrii unor partide politice, care deschis sprijină războiul și politicile de agresiune, inclusiv militară a Federației Ruse… da, îi vedem cu toții cum își exprimă punctul de vedere în fața camerelor. Nu ascund acest lucru”.

De asemenea, Maia Sandu consideră că SIS trebuie să se clarifice și în cazul concertelor recente organizate la nordul republicii de către Ambasada Federației Ruse în R. Moldova. În câteva orașe, inclusiv municipiul Bălți, copiii au fost îmbrăcați în uniforme sovietice și au interpretat cântece în limba rusă despre „apărarea patriei” URSS, în plin război al Federației Ruse cu Ucraina.

„Nu știu detalii despre aceste concerte. Bănuiesc că au avut loc cu acordul administrațiilor publice locale. Sunt subiecte la care trebuie să lucreze SIS și să determine dacă ele reprezintă un pericol din perspectiva securității naționale și, dacă da, atunci să întreprindă măsuri. Repet, cei care promovează războiul în formă directă sau subtil trebuie sancționați”.

Șefa statului Maia Sandu a mai adăugat că trebuie conjugate eforturile pentru combaterea propagandei rusești. În primul rând, e vorba de un plan comun cu Bucureștiul.

„Discutăm cu toată lumea democratică. S-au făcut niște pași în R. Moldova în privința combaterii propagandei, dar eu cred că trebuie să se facă și următorii pași. Să fim un pic mai insistenți. Avem anumite măsuri în lege, dar ele nu sunt insuficient de dure în anumite cazuri. Astfel, trebuie să se aplice elementele dure ale legii, pentru că altfel nu vom reuși să reducem acest fenomen. Suntem conștienți că, practic, va fi imposibil să eliminăm definitiv acest fenomen, dar putem să reușim să-l reducem, dacă ne unim efortul cu Bucureștiul și venim cu măsuri și acțiuni care să reducă propaganda și efectele ei. În strategia noastră de securitate trebuie să identificăm riscurile și, respectiv, cum luptăm, cum lucrăm să eliminăm aceste riscuri”, a conchis Maia Sandu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Spioni rusi? Pai sa inceapa cu tov. Dodon Igor, top-agentul nici macar secret al Rusiei. Expulzare interioara, direct la parnaie.

  2. Păi ar fi enorm de multe de făcut, totul ține de voință și putință. Mai interesant și util ar fi, în primă fază, câștigarea minților și inimilor cetățenilor prin ieșirea din csi, închiderea propagandei, devoalarea și acționarea în justiție a celor ce fac jocul murdar și antinațional al rassiei-inclusiv închiderea acelor entități (partide/asociații) dovedite a fi în slujba și solda moscăliei și astfel despărțirea apelor ca pe vremea biblică a profetului Moise. Are „statul” RâMa puterea și voința să facă acești pași??? Greu de crezut…
    Câtă vreme proiectul statalist al „națiunii civice maldavinești” e la fel de atractiv precum o bubă-n cur nu văd cum o să dea înainte societatea maldaivănească.

  3. In primul rind multi spioni Moldoveni si Rusi sint in institutiile statului Parlament , Guvern si altele, gen socialisti, comunisti si alti draci Tirdisti, Dodonisti, Diacov, Lucinschi, acestea demult trebuiau bagati la duba, speram ca justitia sa faca putina lumina pentru copii si nepotii nostri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *