Actualitate

Maia Sandu îi scrie felicitări lui Putin și îi urează „succes”, la 80 de ani de la primul val de deportări organizate de ruși

În urmă cu 80 de ani, rușii au organizat primul val de deportări în Basarabia. Operațiunea de deportare pusă la cale de ruși a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.  De obicei, o echipă formată din doi-trei soldați ruși și un lucrător al NKVD bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. 

Maia Sandu îi urează… succes lui Putin în activitate

STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE PUTIN,

În numele poporului Republicii Moldova, Vă adresez felicitări cu ocazia Sărbătorii Naționale a Federației Ruse – Ziua Rusiei.

Această zi servește drept bun prilej pentru a confirma disponibilitatea Republicii Moldova de a continua dialogul constructiv și deschis cu Federația Rusă. Sunt convinsă că prin eforturi comune, cooperarea existentă între țările noastre va cunoaște o dezvoltare dinamică continuă, în beneficiul statelor și popoarelor noastre.

Dorindu-Vă succese în activitatea Dumneavoastră, Vă rog să acceptați, Stimate Domnule Președinte, asigurările înaltei mele considerații”, se spune în comunicatul plasat pe site-ul oficial al Președinției.

Comentariile sunt de prisos.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *