MoldovaUE / Nato

Maia Sandu: Reforma justiției este condiția primordială pentru aderarea R. Moldova la UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că reforma justiției are rezultate modeste, chiar dacă voința politică și susținerea populară de a schimba lucrurile în acest domeniu sunt mai puternice ca niciodată.

De asemenea, șefa statului a menționat că există o rezistență mare din partea unor oameni din sistemul judecătoresc și din instituțiile anticorupție la eforturile de curățare a justiției de elemente corupte și de consolidare a capacității instituțiilor, transmite Știri.md.

Potrivit, Maiei Sandu, miza acestor reforme este enormă, iar fără o justiție corectă nu se poate dezvolta economia și, respectiv, nu poate crește nivelul de trai al oamenilor. 

”Fără o justiție adevărată nu putem construi un stat pe deplin funcțional care să poată proteja cetățenii. La fel de important – reforma justiției este condiția primordială pentru aderarea țării la UE”, a declarat Maia Sandu. Declarațiile au fost făcute la evenimentul de lansare a Proiectului de Reformă a Justiției și Combatere a Corupției (JARA).

Totodată, Maia Sandu a mulțumit Administratoarei Adjuncte a USAID, Erin McKee și Ambasadorului SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, pentru sprijinul substanțial, de aproximativ două miliarde de dolari, oferit în ultimele trei decenii de către Guvernul SUA și USAID țării noastre în multe domenii importante, inclusiv în justiție. Ea a apreciat contribuția partenerilor americani și la reforma justiției, inclusiv la procesul de evaluare externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *