Actualitate

Maia Sandu vrea să ”taie din apetitul” Moldova Gaz

 Cheltuieli nejustificate în mărime de circa 150 milioane de lei anual

Acum însă, Partidul Acţiune și Solidaritate, afiliat șefei statului, deține o majoritate parlamentară și documentul ar putea trece rapid toate etapele de vot și intra în vigoare în scurt timp. Iniţiativa legislativă introduce modificări în Legea gazelor naturale nr.108/2016 şi prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor.

„Această prevedere (în vigoare n.r.) permite întreprinderilor de gaze naturale să majoreze cheltuielile de amortizare a activelor în baza reevaluării patrimoniului. Norma în cauză este inechitabilă față de consumatori, întrucât aceștia sunt constrânși să achite de 2 ori cheltuielile de amortizare a activelor:

– prima dată consumatorii achită cheltuielile de amortizare formate în rezultatul reevaluării activelor, fără ca întreprinderea să fi efectuat anumite investiţii;

– a doua oară, din contul acestor mijloace încasate de la consumatori, întreprinderea efectuează investiţii noi, iar cheltuielile privind amortizarea acestor investiţii sunt din nou incluse în tarif și achitate de consumatori”, se arată în nota de argumentare.

Potrivit documentului semnat de Maia Sandu, în acest mod, „începând cu septembrie, 2009, în tarifele pentru transportul şi distribuţia gazelor naturale au fost incluse cheltuieli nejustificate în mărime de circa 150 milioane de lei anual, sub formă de amortizare a activelor provenite în rezultatul reevaluării patrimoniului SA Moldovagaz şi a subdiviziunilor sale”.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.