Externe

Malaysia solicită la ONU înfiinţarea unui tribunal internaţional privind doborârea zborului MH17

Malaysia, membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a transmis miercuri seara un proiect de rezoluţie în acest sens redactat împreună cu Olanda, Belgia, Australia şi Ucraina, informează Reuters.

Un avion al companiei Malaysia Airlines care efectua zborul MH17 a fost doborât în spaţiul aerian al Ucrainei în iulie 2014. Accidentul aviatic, produs într-o zonă controlată de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, s-a soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord.

Anchetatorii olandezi suspectează că drama a fost cauzată de o rachetă de tip Buk de fabricaţie rusească lansată de separatişti, în timp ce Moscova respinge suspiciunile, acuzând armata ucraineană.

Ambasadorul rus la ONU a declarat joi că Moscova, care dispune de drept de veto în Consiliul de Securitate, se va opune iniţiativei Malaysiei, pe care a calificat-o ca fiind "contraproductivă".

Proiectul de rezoluţie, consultat de Rueters, prevede "înfiinţarea unui tribunal internaţional în scopul anchetării şi judecării persoanelor vinovate de distrugerea în spaţiul aerian al zborului MH17 al Malaysia Airlines".

Majoritatea pasagerilor zborului MH17 erau olandezi, însă la bordul avionului se aflau, între alţii, malaysieni, australieni, britanici şi un român.

Olanda conduce, în prezent, o anchetă internaţională, însă anchetatori ruşi analizează, de asemenea, tragedia.

Potrivit unui raport preliminar olandez, avionul s-a dezintegrat după ce a fost penetrat de "obiecte, cu mare viteză".

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *