Malpraxis la Spitalul Municipal nr.3. Cazul este strigător la cer
Pacienta locuia cu soțul ei la Chișinău și era la evidența Centrului Medicilor de Familie nr. 12. La scut timp după căsătorie, ea a rămas însărcinată, iar sarcina a decurs bine. Conform declarațiilor soțului, femeia a născut în altă instituție medicală, fiind ambii în vizită. Ea a născut o fetiță la Spitalul Raional Ștefan-Vodă, unde a fost internată câteva zile. După naștere, femeia a început să se plângă că se simte rău, însă a fost externată fără a exista motive pentru lucrătorii medicali de îngrijorare pentru sănătatea ei. La Chișinău, proaspăta mămică a fost vizitată de medicul de familie de mai multe ori, însă fără ca pacientei să i se indice analize suplimentare. În afară de febră au apărut și alte simptome – ea nu-și mai simțea jumătate de față, i se inflamase piciorul, nu simțea gustul alimentelor.
Tânăra a fost dusă la Spitalul Municipal Sfânta Treime de către tatăl acesteia. Medicii i-au făcut o radiografie la picior care nu arăta semne de traumă și au decis să o interneze pentru investigații suplimentare. Era 18 iunie. Ea ar fi reușit să discute cu soțul la telefon, iar în timpul discuției i-a spus că dăduse analize, că ele ar fi rele, însă nu i s-a explicat anume ce are. A doua zi, pe 19 iunie, după ora 14.00 ea a nu a mai răspuns la telefon. La ora 22.00 bărbatul a aflat că soția lui a decedat într-un alt spital, la ora 19.00.
Ce s-a întâmplat
Din declarațiile mai multor medici în proces, pacientei i s-a efectuat cateterizarea venei subclavia stângi. Primul medic reanimatolog care a efectuat procedura a admis o eroare, iar acest lucru a fost confirmat de către colegii acestuia. Pacientei nu i s-a solicitat acordul pentru efectuarea procedurii pe motiv că starea ei era gravă. Iată concluziile expertizei medico-legale din 25 aprilie 2014:
„Decesul (…) s-a datorat (legătura cauzală directă) lezării venei subclavia și a apexului pulmonului pe stânga, complicat cu hemoragie masivă în cavitatea pleurală și colabarea totală a pulmonului stîng; Lezarea venei subclavia și a apexului pulmonului pe stânga, s-a întâmplat în timpul aflării (…) la tratament în IMSP SCM „Sfînta Treime”; La toate spitalizările, pacientei Barbei Ana i-a fost aplicat un tratament deplin, adecvat, dar cu întîrziere La data de 19 iunie 2013 starea generală gravă a pacientei a fost una din contraindicațiile transferării ei în altă instituție curativă; În regiunea claviculară pe stânga defect cutanat în urma cateterizării cu hemoragii petețiale difuze pe o arie de 6 cm pe părțile laterale 1/3 regiunea clavicular bilateral limfoganglioni 1.8/1,5/1.0 cm. În cutia toracică pe stânga se conțin 3 litri de lichid hemoragic, 1.0 kg de coaguli micții de sânge. Pe lobul superior stâng o leziune liniară de 0.2/0.3 cm cu hematom subpleural 2.0.cm în diamentru. În regiunea inghinală pe dreapta în țesuturile moi o formațiune 8.0/6.0/5.0. cm, consistența dur-elastică, la secțiune constituit din numeroși noduli până și la 4.0 cm în diametru”.
Așadar, conform concluziilor medicilor legiști, responsabil de decesul pacientei a fost medicul care a efectuat intervenția chirurgicală sub formă de cateterizare a venei centrale subclavia. În urma acestei intervenții a fost lezat apexul pulmonului pe stânga și pacienta a decedat din cauza hemoragiei și colabării totale a pulmonului.
Totuși, la scurt timp după efectuarea procedurii un consiliu de medici decide să transfere pacienta la Spitalul Municipal Nr. 1 pe motiv că starea ei ar putea fi fost cauzată de o infecție ginecologică, în urma nașterii la Spitalul Raional Ștefan-Vodă. Astfel, tânăra a fost transferată cu câteva ore înainte de moartea sa în secția de reanimare a instituției medicale.
Pe acest caz a fost inițial deschisă o urmărire penală de către Procuratură. Ea viza lipsa de acordare adecvată a serviciilor medicale la toate nivelurile, căci nimeni nu a realizat până la decesul ei că tânăra era afectată de o formă de cancer. Legătura directă dintre decesul ei imediat și procedura de cateterizare a arterei subclavia pe stânga a fost stabilită totuși de către expertiza medico-legală, care a stabilit acumularea a 3 litri de sânge. Medicii de la instituția unde a fost realizată procedura au declarat că radiografie a toracelui nu a arătat acumularea de sânge, iar mai apoi că eroarea ar fi avut loc din cauza maladiei oncologice de care suferea pacienta și care a dus la „deviația venei de la normele ei anatomice”.
Un proces complicat și schimbarea depozițiilor
Cazul a fost preluat de avocații IDOM care au reprezentat în instanță interesele soțului pacientei decedate. La prima instanță, judecătorii au stabilit vinovăția medicului reanimatolog, în baza articolului 213 din Codul Penal. Totuși în baza art. 90 din Codul Penal pedeapsa a fost suspendată cu introducerea unui termen de probă de doi ani, ceea ce însemna că lucrătorul medical urma să activeze în instituție fără nicio problemă. Atât partea acuzării, cât și apărarea au contestat decizia instanței – avocații și procurorul au fost nemulțumiți de pedeapsa prea blândă, iar avocatul medicului a cerut ca acesta să fie achitat.
Avocații IDOM atenționează că soțul tinerei decedate nu și-a dorit ca medicul să facă închisoare, unica solicitare a fost lipsirea de dreptul de a exercita profesiunea de medic pe un termen de 3 ani și rezervarea dreptului de a înainta ulterior o acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului moral cauzat.
Amnistie pentru malpraxis
Exact în ziua fixată pentru examinarea cererilor de apel, la începutul ședinței medicul vizat în proces a depus o cerere de încetare a procesului penal în temeiul Legii cu privire la amnistie nr.210 din 29.07.2016, invocând faptul că recunoaște vina și se căiește, deși anterior solicitase să fie achitată.
Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău, a decis: Se resping ca nefondate apelurile declarate de procurorul în Procuratura Râșcani, succesorul părții vătămate și avocatul Doronceanu Olesea împotriva Sentinței Judecătoriei Râșcani; Se admit apelurile declarate de inculpata X; Se casează Sentința Judecătoriei Râșcani; Se încetează procesul penal în privința lui X și se liberează de răspundere penală în legătură cu actul de amnistie.
„În opinia avocaților IDOM, Decizia Curții de Apel Chișinău a admis o încălcare gravă a drepturilor succesorului părții vătămate, în special dreptul la un recurs efectiv (nu a fost examinată cererea sa de apel); dreptul la un proces echitabil și contradictoriu; s-a interpretat abuziv, ilegal și extinctiv legea; s-au încălcat normele procesuale de examinare a apelului; instanța a indicat constatări care nu corespund adevărului și care nu au avut loc”, atenționează IDOM.
Așadar, medicul care timp de trei ani nu a recunoscut vreo vină în decesul tinerei, și-a recunoscut vina doar pentru a beneficia de Legea amnistiei, recunoașterea vinei fiind o condiție de bază. Avocatul care se ocupă de caz, Olesea Doronceanu, a atacat hotărârea Curții deApel la CSJ, însă completul de judecători care analizat cazul a respins recursul apărării. Doar un singur judecător a formulat o decizie separată, prin care a atenționat că instanțele naționale au încălcat dreptul soțului pacientei la un proces echitabil. La rândul său, avocata Olesea Doronceanu spune că a fost inițiat un proces pe latură civilă pentru a cere despăgubiri morale și materiale și că, dacă va fi necesar, se va ajunge și la CEDO.
Sursa: sanatateinfo.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!