Malurile Nistrului, unite de maratonul celor 235 km de înot
Așadar, inspirat de exemplul vestiților înotători în ape deschise – David Walliams, care a înotat 140 de mile în râul Temza, din Marea Britanie, și Neib Ben Messaoud Belhedi, care a traversat 1400 de km, prin înot, de-a lungul întregii coaste a Tunisului timp de un an, Ion Lazarenco, membru al „Channel Swimming and Piloting Federation” și „Strait of Gibraltar Swimming Association” a lansat ideea organizării unui maraton de înot pe râul Nistru, traseul Soroca – Dubăsari.
Drept urmare, pe durata maratonului „Nistru – unește Moldova”, sportivul va parcurge 235 km timp de 11 zile. Pentru aceasta, Ion Lazarenco s-a antrenat timp de trei ani în ape deschise cu temperatura de 5°C, pentru a participa la competiții internaționale de cea mai grea categorie.
Potrivit organizatorilor, această acțiune are menirea de a promova imaginea țării peste hotarele țării și de a populariza înotul în rândul tinerilor. De asemenea, evenimentul sportiv are scopul de a consolida încrederea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. „Mai mult, în timpul maratonului se vor colecta fonduri pentru case de copii, pentru sportivii care practică înotul și nu au suport din partea familiei și, nu în ultimul rând, pentru proiectarea unui bazin olimpic în Republica Moldova”, a precizat Dana Muntean, consultant național în comunicare la Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD). Evenimentul, organizat cu suportul BRD, va lua startul pe 20 iunie și se va încheia pe 30 iunie, cu decernarea premiilor pentru participanții la competiție, dar și cu un concert al artiștilor din R. Moldova și România.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!