Externe

Mama care și-a ucis bebelușul cu o foarfecă și l-a aruncat într-un coș de gunoi a murit în închisoare

O mamă care și-a ucis propriul copil imediat după naștere, înjunghiindu-l cu o foarfecă și aruncându-l apoi într-un coș de gunoi, a murit în închisoare, noteză Mirror.

Rachel Tunstill a fost condamnată de două ori la închisoare pe viață pentru uciderea fiicei ei, Mia Kelly, a doua sentință fiind pronunțată în 2019. Conducerea penitenciarului a confirmat că femeia a murit marți, 1 august.

Rachel Tunstill a fost găsită pentru prima dată vinovată de crimă în iunie 2017. Ea a fost condamnată la închisoare pe viață, dar acea condamnare a fost anulată un an mai târziu de Curtea de Apel. Ea s-a confruntat apoi cu o rejudecare și a fost din nou găsită vinovată de crimă în februarie 2019, fiind condamnată din nou pe viață.

Femeia a născut acasă, în timp ce partenerul său se juca pe computer în camera alăturată, în ianuarie 2017. Ea i-a spus acestuia că a avut un avort spontan și i-a cerut să-i dea o foarfecă, fără ca bărbatul să știe ce urma să se întâmple de fapt.

Femeia și-a înjunghiat copilul de 14 ori în spate, gât și piept, imediat după naștere. Apoi, aceasta i-a aruncat trupul neînsuflețit într-un coș de gunoi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *