Actualitate

Mănăstirea Putna va primi peste 3 milioane euro pentru restaurare

 Cei mai mulți bani, circa 3,15 milioane de euro, provin din fonduri europene, restul fiind asigurați de statul român.

"Am semnat cu părintele stareț acordul pentru reabilitarea ansamblului de la Mănăstirea Putna și am ținut să îl semnez personal (…) pentru că e vorba de un simbol cultural important pentru România și vorbim astăzi de peste 3 milioane de euro, bani europeni care au fost alocați pentru restaurarea Mănăstirii Putna și a infrastructurii conexe. Banii vor fi alocați pentru restaurarea și consolidarea Casei domnești, a atelierelor, a stăreției, a Cramei și a chiliilor care fac parte din ansamblul Mănăstirii Putna, dar și pentru sistemul electric și termic al mănăstirii", a explicat Liviu Dragnea.

Ministrul a precizat că, dincolo de valoarea economică a acestui acord, este vorba de conservarea unui simbol național al românilor.

"Mănăstirea Putna este legată de domnitorul Ștefan cel Mare, care se odihnește acolo și este legată și de istoria pe care acesta a scris-o pentru poporul român. (…) Este un simbol central pentru cultura românească și acest contract semnat astăzi nu reprezintă numai o valoare din punct de vedere economic sau turistic. Este vorba de conservarea unui simbol național și cultural al poporului român și, nu în ultimul rând, un simbol al credinței ortodoxe a acestui popor", a spus Dragnea.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că prin acordul de joi ‘s-a reparat o nedreptate’, pentru că au trecut patru ani de când a fost depusă cererea de finanțare. "Am reușit împreună cu colegii mei să realocăm banii de la alte axe, am reușit să găsim acești bani și am ținut neapărat să semnăm cât de repede se poate, astfel încât peste doi ani, când se sărbătoresc 550 de ani de la ctitorirea acestei mănăstiri, Mănăstirea Putna să arate așa cum se cuvine", a afirmat Dragnea.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *