Eveniment

Manifestări dedicate aniversării zilei de naștere a Regelui Mihai I și Casei Regale

"Este o seară specială dedicată împlinirii a 95 de ani de către Majestatea sa Regele Mihai, pe care ne-am gândit să o aniversăm cu proiecția filmului, cel mai complex documentar despre Regele Mihai și ceea ce s-a întâmplat în anumite momente ale istoriei românilor, mă refer la cel de-al doilea război mondial. (…) De asemenea, cartea Anul Regal semnifică istoria țării noastre și mă refer la anul 1866, anul în care principele Carol I a depus jurământul ca domnitor al României, dar și aducerea în memoria tuturor a anului când a apărut prima Constituție, una liberală, care a marcat evoluția României spre modernitate", a declarat Ștefania Dinu, directorul Muzeului Național Cotroceni, cu ocazia evenimentului festiv.

Documentarul "Războiul Regelui", cel mai complex documentar despre Regele Mihai I al României, este bazat pe interviul acordat de Rege lui John Florescu, ca un răspuns dat cu privire la deciziile sale pentru țară, luate în timpul celui de-al doilea război mondial.

La rândul său, volumul de studii ‘Anul Regal’, prefațat de Principele Radu, a apărut în cursul anului 2016 la Editura Adenium, sub coordonarea profesorilor dr. Daniel Șandru și dr. Alexandru Muraru, și conține texte ce abordează aspecte privind istoria Casei Regale din România, precum și rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului în viața socială și politică românească.

Cartea este structurată în trei părți: "Prolegomene la o sărbătoare istorică", "Calendarul unui Jubileu. 150 de ani de istorie românească: personalități și date regale" și "Continuitatea monarhică. Repere istorice și provocări instituționale". Volumul va putea fi găsit și în cadrul magazinului de prezentare al Muzeului Cotroceni.

Printre cei 24 de autori care au eseuri în volum se numără Principele Radu, Sir Gavyn Arthur (cel de-al 675-lea Lord Primar al Londrei), istoricul și eseistul Gabriel Badea-Păun, doctorul în filosofie Nicolae Drăgușin, istoricul Simona Preda etc.

sursa: agerpres.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *