Ultima oră

Manifestaţie, după 33 de ani, în piaţa Taksim din Istanbul

 Mii de manifestanţi s-au reunit sâmbătă dimineaţa, cu ocazia zilei de 1 Mai, în cea mai cunoscută piaţă din Istanbul, Taksim, deschisă pentru prima dată în ultimii 33 de ani, relatează AFP.

Peste 22.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru această manifestaţie care, potrivit organizatorilor, ar trebui să reunească aproximativ 300.000 de persoane, la apelul sindincatelor, al partidelor politice şi organizaţiilor neguvernamentale.

Coloane lungi de manifestanţi, care poartă banderole şi drapele, scandând sloganuri repetate la portavoce, se apropiau de piaţă în jurul prânzului, intrând prin trei puncte diferite pe esplanadă, după controale de securitate foarte stricte.

Piaţa Taksim a fost interzisă manifestanţilor de la 1 mai 1977, când persoane necunoscute, presupuşi militanţi ai extremei drepte ajutaţi de serviciile de informaţii, au deschis focul asupra mulţimii. În panica generală, incidentele s-au soldat cu 34 de morţi.

Interzicerea accesului în piaţă a fost contestată permanent de sindicate, în timp ce în ultimii ani au avut loc confruntări cu poliţia. Acestea s-au soldat cu opt răniţi în 2008 şi circa 40 în 2009.

Anul trecut, autorităţile au declarat 1 Mai zi de sărbătoare, autorizând o parte dintre participanţii la o manifestaţie sindicală să pătrundă în piaţă.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *