Externe

Manifestații la Taipei înaintea summitului istoric China-Taiwan

O sută de manifestanți purtând pancarte pe care era scris "Independența Taiwanului" au încercat să ia cu asalt clădirea parlamentului, dar au fost opriți de poliție. Nu au fost efectuate arestări.

În jur de zece dintre ei erau încă așezați în fața parlamentului sâmbătă dimineață.

Întâlnirea dintre liderii celor două regimuri antagoniste va fi o premieră de la sfârșitul războiului civil în 1949, când naționaliștii Kuomintang (KMT) conduși de Chiang Kai-shek au fost învinși de comuniștii lui Mao Tzedun și s-au refugiat în Taiwan.

Cei doi președinți urmează să dea mâna în jurul orei 15.00 locale (7.00 GMT) sâmbătă înainte de o întâlnire cu ușile închise timp de o oră.

Desfășurarea acestui summit a stârnit mânia unei părți a opiniei taiwaneze, care se teme de influența în creștere a Chinei și îl acuză pe Ma Ying-jeou că vinde Taiwanul Chinei, notează France Presse.

Manifestanți s-au adunat de asemenea pe aeroportul Songshan din Taipei, unde președintele Ma a ținut o scurtă alocuțiune înainte de a se urca în avion sâmbătă dimineață. Protestatarii au ars fotografiile celor doi lideri scandând sloganuri calificându-l pe Xi drept "dictator chinez" și pe Ma "trădător".

"Scopul acestei întâlniri este de a evoca trecutul, privi spre viitor și prin această reuniune, să fie consolidată pacea în strâmtoare și menținut status quo-ul", a declarat Ma înainte de plecare.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *